Meniu Închide

Top 3 întrebări de adresat angajatorului la finalul interviului de cunoaștere Partea II

Top 3 întrebări de adresat angajatorului la finalul interviului de cunoaștere
Timp de citit 2 min

Dacă în prima parte a Top 3 întrebări de adresat angajatorului la finalul interviului de cunoaștere ne-am axat pe exemple pe care ar fi recomandat să le afli mai discret, ei bine, în continuare, îți prezentăm întrebări care să te inspire să te gândești la ceea ce te interesează pe tine când vine vorba de planul profesional.

Care este politica internă a companiei în care voi lucra?

În special la companii medii și mari, se regăsesc, atât public, cât și intern, valorile, obiectivele, procedurile și politicile mai mult sau mai puțin confidențiale care nu se regăsesc neapărat și în contractul de muncă, însă pe care se bazează contractul.

Acestea au, de regulă, rolul unei mai bune planificări și organizări prin care toți angajații să poată fi mai performanți, să colaboreze în interesul companiei.

Cu alte cuvinte, un soi de manual pentru angajați cu privire la care îți poți arăta interesul, astfel încât să știi cum să te comporți, cum să procedezi în anumite situații, inclusiv cum să te îmbraci.

Job-ul presupune pe viitor posibilitatea de a avansa?

Să-i arăți angajatorului că ești orientat deopotrivă spre job și ascensiune, din doar 2 întrebări, anume politica firmei, respectiv dorința de avansare a ta, pe viitor, este cu siguranță un fapt care te va avantaja, deoarece demonstrezi că tu te vezi deja muncind cu mare interes în companie.

Și, în teorie, aceste două tipuri de întrebări ar fi suficiente, deoarece, nu uita, toate sunt la timpul lor, nu ești cu un amic la o cafea, ești la un interviu, oricât de natural a decurs acesta.

Oricum e posibil să se mai dezvolte discuția pe baza întrebărilor.

Totuși, pentru a sublinia spre final și faptul că îți dorești ca TU să fii cel ales și nu alți candidați să îți fure oportunitatea…

Care este următorul pas pentru angajare?

Poate o să mai fie nevoie de un schimb de emailuri, de discuții telefonice, ori, poate, după ce ia o decizie, te va chema pentru semnarea contractului.

E bine să știi și îți vei face inclusiv o idee în cât timp te va contacta după interviu!

CONTACTEAZĂ-NE: |

Articole similare